Știți momentul acela când aveți o veste bună și ați vrea să o împărtășiți cu toată lumea? Exact așa e starea generală în cazul Franke România, care se intensifică la fiecare promoție pregătită pentru clienții noștri, mai ales la ceas de sărbătoare. Ce ne încântă cel mai tare este că nu suntem singurii care își
Bucuria unor daruri bine alese te poate însoți în 2022! Și, că tot veni vorba de cadouri, sperăm că nu ți-ai neglijat dorințele și că ți-ai oferit în sfârșit echipamentele pentru bucătărie la care ai tânjit tot anul. Ori… poate au avut cei dragi grijă? Indiferent cine joacă rolul de spiriduș al Moșului, Franke România
Vestea lansării noilor colecții Franke în 2021 a ajuns și la bloggerii români. Iar cu ocazia Sărbătorilor Pascale, autorii creativi au dat curs unui exercițiu de imaginație – ce-ar găti dacă vedeta lor preferată le-ar călca pragul de Paști. S-au întrecut în rețete care mai de care mai savuroase, tradiționale, dar și mai deosebite, însă
Cu ajutorul tehnologiei DCT (Dynamic Cooking Technology), Franke anunță o revoluție în bucătărie cu un mod de gătit care combină simplitatea cu rezultatele profesionale de care ar fi mândru orice bucătar. Sărbătorile nu sunt complete fără un desert aromat și delicios. Cuptoarele Franke cu tehnologia DCT vor avea grijă ca prânzul, cina sau desertul să
Cu noua tehnologie DCT (Dynamic Cooking Technology), Franke anunță o revoluție în bucătărie cu un mod cu totul nou de gătit, care combină simplitatea cu rezultatele profesionale de care ar fi mândru orice bucătar. Să prepari mâncăruri personalizate sau un meniu complet va fi extrem de ușor. Cuptoarele Franke cu tehnologia DCT vor avea grijă
Sărbătorile Pascale reprezintă o perioadă importantă pentru toți. Dorim să vă ajutăm cu trei idei pentru felul principal pentru masa de Paști. Niște preparate tradiționale pentru acestă perioadă. Ne-am gândit să vă oferim trei feluri diferite de carne și modul de preparare al acestora. Idei pentru aperitive sau desert găsiți tot pe site-ul nostru. O
Ingrediente: 4 ouă de prepeliță 1 cartof mare sare Mod de preparare: Se curăță, se spală și se dă prin răzătoarea mare cartoful. Mai apoi, se scurge bine de amidon, se amestecă cu un praf de sare și se așează în forme de brioșe. Se dă forma unui cuib, aranjând cartoful și pe lateralele formei.
Dacă ți-a făcut plăcere să citești acest articol, te-ar mai putea interesa și: Stăm acasă, gătim acasă: Pulpe de pui in “crusta magica” Stăm acasă, gătim acasă: Pancakes clasice
Sărbătoarea Învierii Domnului – Sfintele Paști – reunește familiile, prietenii, în jurul unor preparate culinare delicioase și parcă ne apropie mai mult de cele sfinte, de tradiții și… unii de alții, nu-i așa? De pe masa îmbrăcată în straie de sărbătoare nelipsite sunt ouăle roșii, ciorba sau friptura de miel, cozonacii, pasca, drobul și vinul roșu. Din