Noul an vine la pachet cu numeroase planuri ce abia așteaptă să prindă viață. Fără doar și poate, multe dintre acestea vizează reamenajarea anumitor spații din casă, iar bucătăria clar se numără printre priorități. Așadar… care să fie oare greșelile de evitat când vine vorba despre utilarea mediului pentru gătit, astfel încât rezultatul final să fie pe măsura așteptărilor?
Înainte să încerci să găsești răspunsul, poate ajutăm noi, căci am fost rapizi și-am compilat o listă de recomandări.
Nu ții cont de dimensiuni
Știm! Ai de multă vreme în minte modul în care vrei să-ți utilezi bucătăria, însă uneori nu e atât de simplu precum pare. Chiar dacă ai văzut anumite echipamente poziționate armonios într-un catalog, nu uita să ții cont de dimensiunile reale de care dispune casa ta. Așadar, dacă ți-ai dori o plită mare, dreptunghiulară, care să se contopească subtil cu blatul, în cazul în care bucătăria ta e mică, poate că ar trebui să te mai gândești o dată. E nevoie de eficiență, astfel încât să nu fie creat efectul de „supraaglomerare”. Ce alternative ai? O plită unghiulară, cum este cea Angolo Neptune FHNE, care pune în valoare chiar și zonele moarte ale încăperii, precum colțurile.
Îți încarci exagerat spațiul de lucru
Gătitul nu e o treabă deloc simplă, iar dovada stau toate ustensilele implicate în proces. Trebuie totuși să știi că asta nu e o scuză bună pentru ca bucătăria ta să fie utilată în manieră haotică. Ce e de făcut în acest caz? Organizarea e răspunsul. E recomandat să știi exact unde se află fiecare obiect și, desigur, unde îl poți depozita după folosire. Asta te ajută să îți păstrezi spațiul de lucru curat și să fii cu adevărat productiv. Noi îți sugerăm să dai o șansă sistemelor All In; vei fi surprins să remarci cât de ușor poți pregăti alimentele sau debarasa resturile.
Nu te orientezi către echipamente ce au consum redus
Nu punem la îndoială faptul că știi ce cauți. Raportul calitate-preț este un factor extrem de important pentru orice achiziție. Însă te-ai gândit vreodată cât costă de fapt produsul dorit? Să fie vorba doar de cele câteva sute de lei pe care le plătești înainte să ieși din magazin? Adevărul e destul de departe. Echipamentele din bucătărie sunt bunuri care generează costuri lunar, pentru că cele mai multe dintre ele folosesc electricitate. În alte cuvinte, e de preferat să investești în electrocasnice ce au un consum redus, deoarece pe termen lung sunt mai avantajoase. Cuptorul, de pildă, este indispensabil în prepararea multor rețete culinare, iar acest aspect poate fi observat în facturi. Modelul Pirolitic Franke face parte din clasa energetică A+, are un volum de 71 de litri, iar partea cea mai bună acum urmează: permite gătirea mai multor feluri de mâncare simultan.
Ignori stilul predominant al bucătăriei
Am mai spus-o cu alte ocazii, însă o repetăm și acum: tu ai un stil propriu, iar bucătăria ta de asemenea. Modul în care a fost decorată și utilată spune foarte multe despre ea. Este bine să păstrezi aceeași direcție a design-ului și să alegi echipamente care să completeze întregul tablou, nu să lupte pentru atenție. În caz contrar, poate fi lăsată impresia de kitsch. Nu te îngrijora, nu-ți vom spune că e esențial să iei legătura cu specialiști din domeniu, care să te învețe cum stă treaba cu armonia și esteticul. Cu toate acestea, îți recomandăm să te informezi înainte de a face o schimbare. Ai la dispoziție numeroase articole legate de acest subiect și s-ar putea să fii foarte impresionat.
Acum că știi ce trebuie să ai în vedere când îți utilezi bucătăria, te poți apuca de treabă! Sperăm să ai multă inspirație și să te bucuri de fiecare alegere făcută. Ai aici încă o mână de ajutor; poate rămâi în pană de idei. Cine știe?
Spor la cumpărături!
Lasa un comentariu
You must be logged in to post a comment.