Imaginație bogată, umor rafinat și curiozitate nemărginită pentru „lumea de dincolo”… trebuie să fie vorba despre fanii Beetlejuice! Cu stilul nonconformist și aura misterioasă, aceștia ne-au captat atenția mai rapid decât ar fi făcut-o orice incantație arhaică, păstrată cu grijă de secole. Ce a urmat?
Un articol inedit Franke, transformat într-un portal spre bucătăria ideală. Reflectând trăsăturile personajelor principale, acesta aduce spațiului pentru gătit un plus de personalitate și o atmosferă de film – ce încântă prin caracterul de comedie horror. De la detalii estetice la cele legate de funcționalitate, iată ce să ai în vedere:
Cromatica Beetlejuice
În mod evident, culoarea predominantă într-un astfel de cadru este reprezentată de negru. Aceasta nu doar că inspiră un aer sofisticat, însă reușește și să surprindă esența gotică, emblematică peliculei. În plus, oferă profunzime mediului, adăugându-i o notă ușor dramatică.
Pentru crearea unui contrast dinamic, pot fi incluse și accente de alb, de preferat sub forma unor dungi. Ledurile neon sunt, de asemenea, de ajutor în acest sens. Nuanțele de verde fosforescent și mov plum asigură acel aspect excentric, dar și asocierea cu supranaturalul și bizarul.
Varietatea texturilor
Deși sunt adesea trecute cu vederea, texturile au o contribuție semnificativă în procesul de amenajare – iar Delia Deetz sigur ne-ar da dreptate. Inspirați fiind de această artistă expansivă ce iubește atipicul, am optat pentru inserții metalice de efect. Elementele de mobilier mate le vor pune in valoare, completand perfect tabloul.
O hotă de perete Tube Plus, de exemplu, va atrage atenția prin designul deosebit și prin finisajul strălucitor. Aceasta se va potrivi de minune cu o chiuvetă Mythos, care va garanta continuitate la nivelul blatului prin instalarea în suprafața de lucru.
Cât despre restul ornamentelor, ele trebuie deopotrivă să aibă parte de textură! O oglindă cu ramă barocă sau niște perdele din catifea își vor găsi cu ușurință locul, făcând o punte între vintage și contemporan, între vremurile actuale și cele demult apuse.
Fuziunea dintre stil și eficiență
Pentru alegerea electrocasnicelor, tiparul rebel al lui Astrid și al Lydiei a jucat un rol esențial. Estetica lor întunecată, eleganța și bunul gust au fost ilustrate cu succes de gama Mythos Black – care conturează un mediu creativ și practic. Mai mult decât atât, piesele colecției impresionează și prin numeroasele funcții, la fel cum mezina familiei Deetz impresiona prin multele informații deținute.
Cuptorul face ca activitatea culinară să fie o plăcere, asta grație programului exclusiv Cookassist cu 9 de rețete automate, programului Meniu Complet (care permite gătirea pe 4 nivele simultan), dar și curățării pirolitice. Nici cuptorul cu microunde nu este mai prejos, întrucât beneficiază de 7 funcții speciale, program CookAssist cu 10 rețete prestabilite, dar și sistem Smooth2Close, pentru a deschide și închide ușa într-un mod silențios și sigur.
Din fericire, lista „ingredientelor” necesare unei bucătării în stil Beetlejuice nu este atât de complicată pe cât poate ți s-a părut când ai citit titlul acestui articol. Ce înseamnă asta? Că e momentul perfect să te lași inspirat de sugestiile noastre, să accesezi frankemagazinonline.ro și faci acum schimbarea dorită!
Noi îți dorim mult spor și inspirație!
Lasa un comentariu
You must be logged in to post a comment.