Fiecare gospodină se înfruntă adesea cu problema curățării adecvate a întregii bucătării și mai ales a produselor electrocasnice utilizate în mod frecvent pentru a găti și spăla vasele. Însă dacă aceste electrocasnice sunt alese de la bun început cu grijă și atenție, sunt confecționate din materiale de calitate superioară și întrebuințate în mod corespunzător, această grijă va dispărea, fiind înlocuită cu o simplă rutină.
Pentru a veni în ajutorul gospodinelor, Franke vă oferă o serie de sfaturi și soluții pentru a curăța și întreține produsele din bucătărie așa cum este cel mai indicat.
Cele mai multe produse Franke sunt fabricate din inox, acesta fiind unul dintre cele mai calitative și mai eficiente materiale pentru electrocasnicele din bucătărie, datorită durabilității sale în timp. Materialul utilizat este oţel inoxidabil 18/10 de calitate superioară care, din punct de vedere metalurgic, nu poate rugini sau coroda în condiţii normale.
Însă și aceste produse necesită îngrijire și curățare speciale, periodic. Inoxul este un material ce se zgârie ușor, în special din cauza modului de lustruire direcţional. Spre exemplu, la majoritatea modelelor de chiuvete, zgârieturile vor fi foarte evidente la început. Cu toate acestea, după mai multe utilizări şi curăţare, inoxul va căpăta o patină şi urmele de zgârieturi nu vor mai fi atât de evidente. De asemenea, există situaţii când se pot acumula depozite de particule feroase din apa utilizată, în special atunci când instalaţia de apă este nouă, sau de la bureţii metalici sau alte ustensile. Aceste depozite aderă la suprafaţa chiuvetei şi pot rugini, până în momentul în care sunt îndepărtate.
Pasta Franke pentru chiuvete, soluția ideală
În astfel de situaţii vă recomandăm curăţarea chiuvetei cu pasta Franke. Pasta trebuie repartizată pe suprafaţa chiuvetei, apoi frecaţi cu buretele livrat împreună cu aceasta. Nu este recomandat să utilizaţi o lavetă sau perie de plastic pentru vase. La final clătiţi abundent cu apă şi apoi îndepărtaţi urmele ştergând chiuveta cu un material uscat.
Dorim să vă atragem atenţia că particulele pot să reapară dacă nu sunt complet îndepărtate. Este foarte important ca după curăţarea chiuvetei, aceasta să fie bine ştearsă. Această procedură trebuie repetată până când problema dispare. Acești pași pot fi însă urmați nu numai în cazul chiuvetelor, dar și în cazul cuptoarelor sau hotelor confecționate din acest material.
În plus, vă recomandăm de asemenea să utilizaţi şi crema Franke după fiecare aplicare a pastei Franke.
Uneori, este posibil ca petele de rugină să fie mai greu de îndepărtat şi să fie necesare mai multe intervenţii pentru ca electrocasnicele să revină la aspectul original.
Cum avem grijă de produsele din fragranite
O altă categorie de produse care necesită o îngrijire atentă sunt acelea confecționate din fragranite. Chiuvetele Franke din fragranite sunt realizate din materiale care sunt rezistente la pete, cu condiţia să fie curăţate corect şi cu un produs de curăţare corespunzător. Studiile au indicat că petele pe chiuvetele din materiale sintetice sunt mult mai frecvente în zonele cu apă dură, deoarece calcarul aderă la suprafaţa chiuvetei şi se pătează de la cafea, ceai etc. Astfel, petele se formează pe depunerile de calcar şi nu pe materialul din care este realizată chiuveta.
Una dintre cele mai bune modalităţi de întreţinere a electrocasnicelor din material sintetic este curăţarea cu pasta Franke. Pasta trebuie aplicată, apoi frecaţi cu buretele livrat împreună cu pasta. Trebuie să aveți grijă ca buretele să fie mereu ușor umezit. Apoi lăsaţi pasta să acţioneze câteva minute, și clătiţi bine cu apă. Dacă veţi curăţa periodic chiuveta în acest mod, nu se vor mai forma depozite de calcar şi suprafaţa chiuvetei se va menţine curată. După curățare și clătire, se recomandă îndepărtarea urmelor de apă prin ştergerea chiuvetei cu un material uscat, moale.
Alte sfaturi pentru curățarea cuptoarelor, hotelor, plitelor, sunt:
Petele normale pot fi îndepărtate cu detergent de vase şi apă. Petele mai persistente pot fi îndepărtate cu ajutorul unei spatule speciale pentru sticlă şi apoi tratate cu un detergent neutru.
Nu utilizaţi produse de curăţare pentru plite vitroceramice, deoarece astfel de produse nu trebuie să intre în contact direct cu alimentele.
Nu utilizaţi produse abrazive (lichide sau bureţi) sau detergenţi puternici, cum ar fi spray-urile de curăţare pentru cuptoare, înnălbitori sau alte produse chimice.
Franke nu îşi asumă nicio responsabilitate pentru eventualele deteriorări cauzate de o utilizare incorectă şi de nerespectarea instrucţiunilor de curăţare prezentate mai sus.
Lasa un comentariu
You must be logged in to post a comment.