Când elementele potrivite creează un sistem integrat învingător: produsele Franke câștigă premiul Red Dot 2022 datorită designului inovator remarcabil
Mai 2022, București – Cu un total de 5 premii câștigate, anul acesta Franke a avut o performanță excepțională la Red Dot Design Award 2022, una dintre cele mai importante competiții internaționale de design, care invită companii și designeri din întreaga lume să își prezinte conceptele inovatoare.
Juriul de experți a premiat Franke Home Solutions pentru bateria Active Twist Matte Black și chiuveta Kubus 2 asortată cu distincția „Red Dot: Best of the Best” la categoria Product Design. Acesta este cel mai mare premiu din competiție, rezervat celor mai bune produse cu un design remarcabil, capabile să stabilească noi standarde în industrie.
În ciuda concurenței acerbe, Franke Home Solutions a primit distincții pentru întreaga sa gamă de produse. Recunoașterea Red Dot la categoria Product Design a revenit și sistemului All-In – sistemul flexibil de preparare a alimentelor, care a fost deja recunoscut de Kitchen Innovation Award 2022 – precum și plitei pe gaz Maris Matte Black, chiuvetelor Maris din fragranite și hotelor suspendate Smart.
Rezultatul excepțional al celor 5 premii atestă angajamentul permanent al Franke față de inovare și popularitatea conceptului său în rândul clienților; Franke este și rămâne un furnizor de top al unui sistem integrat, care cuprinde o gamă completă de soluții pentru bucătăria perfectă, de la chiuvete și baterii până la cele mai bune aparate electrocasnice.
„Suntem onorați să primim din nou mai multe recunoașteri Red Dot în 2022. La Franke, ne străduim să creăm produse care să devină repere în ceea ce privește designul atemporal, dar de actualitate, subliniind inovația de ultimă oră, calitatea și funcționalitatea – împreună constituind un sistem integrat, unic pentru nevoile tuturor clienților”, spune Walter Albé, Vicepreședinte R&D (Cercetare și Dezvoltare) și Management de Categorii la Franke Home Solutions.
Rafinat, modern și atemporal: Matte Black este culoarea câștigătoare
Toate produsele premiate Red Dot în 2022 – bateria Active Twist, chiuveta Kubus 2, chiuveta Maris Fragranite, plita pe gaz Maris și hota suspendată Smart – sunt disponibile în finisajul special și elegant Matte Black, astfel încât fiecare element al bucătăriei să poată face parte dintr-o ofertă de design coordonată.
Matte Black completează gama de culori Franke cu un aspect negru neted, profund, armonios și cu o textură plăcută, fiind nota de eleganță ce conferă echilibru cromatic și experiență rafinată în bucătărie.
Active Twist negru mat schimbă perspectiva asupra bateriilor
Printre produsele Matte Black se numără premiatul „Red Dot: Best of the Best”, bateria Active Twist Matte Black, un produs ce schimbă cu adevărat regulile jocului. Funcționează într-un mod cu totul nou atunci când vine vorba de umplerea și golirea chiuvetei. Mai precis, pe lângă aspectul său elegant și minimalist, are o caracteristică inovatoare încorporată, care leagă bateria și chiuveta cu un cadran capabil să opereze evacuarea deșeurilor atunci când este rotit. Astfel, scurgerea se realizează ușor, sigur și igienic, nefiind nevoie sa puneți mâinile în apă fierbinte sau murdară.
Ca întotdeauna, Franke își propune să ofere un design care este atât funcțional, cât și elegant. În acest sens, Active Twist creează un aspect mai curat pe suprafața de lucru, deoarece estetica sa fluidă, curbată, cu margini rotunjite, foarte ușor de curățat, este concepută pentru a se potrivi cu o gama variată de chiuvete Franke. Funcția „spray jet” oferă un flux mai puternic, perfect pentru clătirea fructelor și legumelor sau pentru curățarea murdăriei persistente de pe vase, în timp ce „aeratorul laminar” permite un flux de apă care nu stropește și face foarte puțin zgomot.
Bateria unică vine, de asemenea, cu un cartuș ECO, proiectat să limiteze atât debitul, cât și temperatura, contribuind în mod activ la economisirea apei și energiei. Cu o mișcare inițială a pârghiei în trepte, Active Twist va furniza suficientă apă, cu presiune suficientă, asigurând până la 50% mai puțin consum de apă. Totodată, datorită limitatorului de temperatură din cartușul ECO, temperatura maximă a apei calde utilizată poate fi redusă cu ușurință.
Chiuveta Kubus 2 – frumos integrată și funcțională la capacitate înaltă
Kubus 2, disponibilă în multe finisaje Fragranite atent selectate, inclusiv câștigătorul Matte Black, este prietenul ideal în bucătărie. Cuvele mari înseamnă mai mult spațiu pentru curățarea articolelor voluminoase, iar marginea pentru accesorii integrată permite utilizarea elementelor special concepute pentru chiuvetă, garantând un flux de lucru mai fluid și mai rapid.
Franke câștigă la toate categoriile de produse
Alte produse Franke care au câștigat premiile Red Dot din acest an fac parte din conceptul Franke de sistem integrat. Acestea pot contribui la crearea unui mediu de bucătărie rafinat, atât funcțional, cât și estetic.
Clienții pot beneficia de All-In – sistemul flexibil de preparare a alimentelor, pentru a găti mese gustoase fără întreruperi, profitând de un spațiu de lucru care va face totul mai ușor și mai intuitiv. Mai mult, chiuveta Maris Fragranite, cu dimensiunile sale spectaculoase, poate face bucătăria confortabilă, ușor de curățat, igienică în mod natural, durabilitatea fiind un plus.
Plita pe gaz Maris Matte Black și hota inteligentă suspendată Smart sunt o combinație excelentă pentru a transforma pe toată lumea într-un bucătar excelent. De asemenea, reprezintă o soluție unică și modernă, cu un design atemporal și o valoare excelentă, ce garantează întotdeauna absența aburului și a mirosului.
Despre Franke
Franke Home Solutions este o divizie a grupului Franke și lider mondial în furnizarea de sisteme și soluții inteligente pentru bucătăria casnică. Divizia este activă în întreaga lume și are aproximativ 5.000 de angajați în aproape 40 de țări, generând vânzări de peste 1 miliard CHF.
Gama de produse acoperă toate zonele din bucătărie – de la prepararea și gătitul alimentelor până la eliminarea, curățarea și tratarea aerului. Soluțiile complete ale Franke Home Solutions oferă consumatorului o experiență nelimitată în bucătărie – simplu, igienic și ecologic.
Franke România este parte a diviziei Franke Home Solutions şi activează pe piaţa locală din anul 1998, fiind lider pe segmentul echipamentelor incorporabile pentru bucătării destinate uzului casnic. Aflați mai multe pe www.franke.com.
_ * _
Pentru mai multe informații și solicitări, vă rugăm contactați:
Andreea Paleologu
Account Director
E: andreea@sagmediateam.com
W: www.sagmediateam.com
M: +40732 710 894
Lasa un comentariu
You must be logged in to post a comment.