Când te-ai confruntat din copilărie cu limitări și încercări, inclusiv de sănătate, mai ai puterea să zâmbești, să-ți păstrezi optimismul, tonusul, să își dorești să îi ajuți tu pe ceilalți, nu să fii ajutat? Pentru unii dintre noi, întrebările acestea sunt ipotetice, pentru o persoană precum este Cristian Paleologu, sunt transpuneri ale unor experiențe trăite pe propria piele.
Cu siguranță că tăria de caracter este un aliat de nădejde în astfel de ipostaze, dar la fel de util, liniștitor și reconfortant se poate dovedi și gătitul. Citiți mai jos un interviu care ne poate inspira pe fiecare.
Cristian, Chef Joseph Hadad ți-a spus că îl inspiri să gătească mai mult și mai bine. Asta se întâmpla la proba șorțului din MasterChef, ediția 2019. Cum te-ai simțit în acele momente?
Extrem de onorat, emoționat, fericit și, în egală măsură, asumat. Vă dau din culise niște detalii amuzante, însă – nu mi-au mai tremurat niciodată mâinile precum la momentul realizării platingului pentru care am primit aceste cuvinte frumoase. Pentru acea probă am gătit piept de rață cu piure de rădăcinoase și sos teriyaki, baby morcovi și carpaccio de sfeclă.
Ce ne poți spune despre călătoria ta personală, care l-a lăsat pe Chef Silviu Chelaru fără cuvinte?
La 1 an și 3 luni am fost diagnosticat cu poliomielită. Din acel punct, au urmat multe spitalizări, intervenții chirurgicale și perioade de recuperare. În tot acest timp, cele mai frumoase momente, care m-au încarcat cu energie și putere, erau intervalele de “pauză”, de acasă, când găteam alături de bunica și de mama mea. De la ele am învățat că și un preparat tradițional, realizat nu cu ingrediente foarte scumpe, dar preparat împreună, la care contribuie toată familia, poate fi savuros – poate chiar mai savuros decât cele de restaurant. Cele mai importante două femei din viața mea la acel moment m-au făcut să înțeleg că gătitul este o plăcere pe care le-o facem celor fără de care nu am fi noi.
Ne poți da niște exemple de preparate pe care ai învățat să le gătești de la mama și bunica ta?
Îmi vin în minte limba de vită cu praz și măsline, ostropelul de pui cu mămăligă, tradiționalii ardei umpluți ori sarmalele în foi de viță, cât și mâncarea de prune uscate, foarte des întâlnită în Oltenia, regiune din care eu provin.
Cum se împacă gătitul cu marketingul online, domeniu în care activezi în acest moment?
Excepțional! Pentru mine, pauza de prânz e cea în care gătesc pentru mine și echipa noastră. Am ajuns, de-a lungul timpului, să pun mare preț pe mâncarea proaspătă, cu ingrediente de calitate, din surse de proveniență cunoscute. Gustul, savoarea, aromele unei mâncări aburinde, fresh, sunt incomparabile! Eu gătesc în fiecare zi câte cel puțin un preparat – iar prietenii chiar glumesc despre faptul că sunt adeptul slow cooking – și în ce privește procesarea ingredientelor, dar și în felul în care transpun senzațiile și starea mea de bine în farfuriile pe care le realizez și pe care le servesc familiei și celor apropiați. Nu gătesc stresat, gătesc cu Eric Clapton pe fundal, nu mă grăbesc să scot un preparat din cuptor – asta și pentru că am un aliat de la Franke care-mi știe obiceiurile și mă anunță discret când preparatul este gata.
Ce gătești cel mai des?
Salate de orice fel, sosuri, finger food – în care încerc să păstrez un aport corect nutrițional al ingredientelor. Soția mea adoră peștele și fructele de mare, așa încât nici acestea nu ne lipsesc de pe masă. Probabil că, dacă ar fi să aleg un stil de gătit cu care m-aș împăca cel mai bine, ar fi street food.
Ce nu ai putea găti niciodată?
Nu mă dau în vânt după mâncarea prea picantă ori excesiv de aromată, așadar probabil că m-aș gândi de două ori înainte să fac mâncare indiană.
Că tot a venit vorba despre asta, tu ce bucătărie preferi?
Bucătăria italienească, fără doar și poate. Prepar cu plăcere supe cu legume și supe de pește, antipasti precum bruschetele, feluri principale bazate pe pește, carne albă slabă, cu garnituri precum orez, spanac, fasole verde, mazăre. Uleiul de măsline este unul dintre ingredientele top 5 din bucătăria mea, iar desertul meu preferat este tiramisu. Bineînțeles însă că alternez aceste preparate cu preparate specifice bucătăriei românești, cea care mă definește și în care mă regăsesc de fiecare dată.
Știm că ai rămas în legătură cu mulți dintre participanții la show, ba chiar cu câțiva ai și proiecte de cooking, dintre care unul în curs de derulare, Gourmet-Food.ro. Spune-ne mai multe despre acest proiect, din perspectiva ta.
Cu Oana și Andrei am avut de la bun început o “chimie”. Ne asemănăm și ne completăm în bucătărie, facem echipă și ne susținem, învățăm unii de la ceilalți. Toți 3 suntem adepții gătitului sănătos, al gătitului în familie și pentru familie și prieteni. Împărtășim aceleași valori și plăcerea pentru autodepășire în bucătărie, ne-am dorit să ne autodepășim nu doar într-o competiție culinară, ci și în proiectul Gourmet-Food.ro. Suntem oameni faini și pasionați și vrem să transpunem aceste calități și în acest proiect online. Cred că vă vom surprinde plăcut de aici înainte!
Alături de Oana Chele și de Andrei Popa, Cristian Paleologu a pregătit un meniu special de Sărbători, realizat cu ajutorul electrocasnicelor Franke. Rețeta, video de making-of și alte detalii, în curând, pe Frankeblog.ro, pe pagina de Facebook Franke România și pe canalul de YouTube Franke România.
Pe Cristian Paleologu îl puteți găsi și pe Instagram, pe pagina de Facebook RomanianCookery și pe blogul www.gourmet-food.ro.
Lasa un comentariu
You must be logged in to post a comment.