Unul dintre cei mai mari distribuitori de pe piața locală de sisteme incorporabile de bucătărie, Franke activează în România din 1998, la nivel internațional grupul Franke având peste 9.000 de angajați în 40 de țări.
Produsele brandului elveţian sunt vândute în mai bine de 25 de showroomuri partenere din România şi Republica Moldova, dar şi în magazinele de bricolaj, de mobilă şi direct la dezvoltatorii imobiliari care le au în ofertă.
În România, în mod tradițional, “grosul” vânzărilor Franke se realiza direct în master showroom-ul propriu sau prin distribuitori, ocupând o pondere de aproximativ 70% din total. Declanșarea stării de urgență, în contextul Covid-19 și măsurile de distanțare socială au antrenat un fenomen în premieră: inversarea ponderii online-ului, care a devenit acum principalul canal generator de conversii, după cum declară chiar directorul general al companiei, Florin Porojan.
Dl. Porojan ne-a răspuns la câteva întrebări despre starea de fapt la nivelul companiei pe care o reprezintă, cât și în ceea ce privește acțiunile pe care Franke România le aplică deja activ, în salvgardarea relației cu distribuitorii, cât și pentru clientul final.
Franke România are o prezență foarte bună în online, dar o mare parte din business share este reprezentată de vânzările offline, directe sau prin distribuitori. Care este impactul epidemiei Covid-19 asupra businessului Franke?
Dacă înainte de declanșarea pandemiei vânzările din online reprezentau o pondere de 30% pentru business-ul Franke, acum conversiile de pe canalele digitale reprezintă aproximativ 70% din totalul vânzărilor noastre, o premieră de altfel, vânzările prin parteneri ori showroom-uri de mobilă conjugând acum 30% din total. Zona de retail este cea mai afectată, întrucât clienților le-a fost greu să meargă într-un showroom, să își aleagă mobila dorită și automat electrocasnicele care să însoțească piesele de mobilier. O parte dintre partenerii noștri din retail chiar au ales să-și închidă showroom-urile ori magazinele, tocmai pentru a-și proteja angajații și clienții.
Cum diferă în România impactul pandemiei asupra business-ului, față de celelalte țări în care sunteți prezenți?
Situația este similară, și celelalte țări se confruntă cu o inversare a ponderii online-ului în business, de la apariția pandemiei. Din cunoștințele mele, celelalte țări asistă acum la creșteri spectaculoase ale conversiilor online, cu mult peste indicatorii din trecut.
Ce schimbări ați resimțit la nivelul vânzărilor în România?
Ar fi fost anormal să nu resimțim schimbări, ca volumul vânzărilor să fi fost la fel ca într-o situație normală. Doar în luna aprilie 2020 am resimțit scăderi de până la 50% la nivelul vânzărilor. Luna martie a fost excelentă pentru noi.
Cum vedeți evoluția industriei pe care activați în perioada următoare?
Există și o parte pozitivă, care este dată de faptul că oamenii au petrecut foarte mult timp acasă. Acest aspect a comportat o deschidere mai mare spre lucrurile de care în trecut aceștia nu aveau timp, inclusiv o analiză a casei proprii și, pe cale de consecință, decizia de a îmbunătăți diverse aspecte la căminul lor. Or, în condițiile în care Franke chiar genul acesta de servicii îl oferă – amenajarea unei case care să te reprezinte – lucrul acesta reprezintă o oportunitate pentru noi. Oamenii își vor dori facă schimbări – acesta este aspectul pozitiv.
În același timp, există și aspectul economic. Lucrurile nu se anunță cele mai optimiste din punct de vedere economic, iar cumpărătorii vor cântări de două-trei ori decizia de a face o achiziție serioasă, chiar și în zona de amenajare a casei. Practic, nu vor fi fonduri, lichiditățile în perioada următoare vor fi limitate, iar incertitudinea în ceea ce privește viitorul nu va fi de prea mare ajutor în demersul de cumpărare. Aceasta ar fi provocarea pentru perioada următoare.
Ce măsuri speciale de abordare a pieței vedeți necesare în acest context?
Cu siguranță cred că ar ajuta destul de mult o îmbunătățire a serviciilor oferite în tot procesul de vânzare, de la consilierea de calitate la etapa de instalare, practic partea de suport tehnic oferit clientului, ceea ce ar reprezenta un atu pentru viitor. Să fii brandul cu care se lucrează cel mai ușor va deveni o pârghie importantă în misiunea noastră asumată pe piața din România.
Dar în relația cu distribuitorii cu care colaborați?
În relația cu aceștia, noi nu am văzut niciodată lucrurile drept un schimb, drept un troc. Am construit întotdeauna relația cu comercianții care distribuie produsele Franke sub forma unui parteneriat, a ceea ce putem face împreună cu aceștia. Nu vom schimba nimic în zona aceasta, pentru fiecare în parte, în funcție de forecast-ul de business, vom stabili cele mai bune măsuri de abordat împreună, astfel încât să permitem și comercianților să reziste, să se dezvolte – și astfel să ne dezvoltăm împreună. Cu fiecare partener, abordăm situația actuală în modul specific de lucru al acestuia. Modul acesta de abordare, tailormade, este o acțiune în sine de a combate efectele acestei pandemii.
Pe baza practicilor Franke, ce recomandări ați oferi celorlalți operatori economici?
Ține foarte mult de fiecare industrie în parte, de puterea fiecărui brand, de prezența lui în piață. Din fericire, Franke este un brand foarte puternic, este un brand premium, întotdeauna am avut preocuparea aceasta de suport, de servicii oferite, de a oferi plusvaloare clientului final. Ceea ce încercăm acum este să ne asigurăm că și la nivel de implementare oferim cel mai bun suport celor care apelează la produsele noastre. Din cauza stresului dat de incertitudinea economică, clientul final, în condițiile în care își dorește să facă o achiziție – importantă pentru el, indiferent de valoare – ar considera un plus orice aspect care i-ar ușura decizia. Este cu siguranță o “gură de oxigen” de care clientul final are nevoie. Cred că toți operatorii economici pot marșa puțin mai mult în perioada următoare pe aceste aspecte, să ofere puțin mai multe “guri de oxigen” clienților.
Există viață și după Covid și, pentru că suntem suficient de determinați și de capabili ca nație, vom găsi resurse să depășim aceste lucruri. Și vom reuși să le depășim, câtă vreme cu toții vom acționa în direcțiile importante, majore, împreună! Sunt lucruri esențiale, precum distanțarea socială, care se iau la nivel de societate, care respectate, necondiționat de amenzi ori penalități, vor antrena o intrare mult mai ușoară pe un făgaș normal, indiferent care va fi normalitatea din viitor.
Mai multe despre Franke România și Grupul Franke Artemis
Subsidiara locală Franke pune la dispoziția cumpărătorilor sisteme de bucătărie ce includ toate echipamentele necesare unei bucătării: chiuvetă, baterie, plită, cuptor, hotă, tocător de resturi, maşină de spălat vase incorporabilă, combină frigorifică, cuptor cu microunde, mașină de cafea incorporabilă, mașină de spălat rufe incorporabilă şi alte accesorii.
Pe lângă electrocasnice, la nivel internațional, Franke mai oferă și soluții și echipamente pentru bucătării și băi rezidențiale, toalete publice/private, sectorul profesionist de alimentație publică și prepararea cafelei, generând vânzări de peste 2 miliarde CHF.
*Acest interviu a fost publicat și pe Agerpres.ro
Dacă ți-a făcut plăcere să citești acest articol, te-ar mai putea interesa și:
Lasa un comentariu
You must be logged in to post a comment.