Să o spunem pe șleau: oricât de mare ar fi pasiunea pentru gătit, parcă pălește în fața caniculei. Că e de vină aburul intens, multitudinea amețitoare de arome, disconfortul termic deja oferit de natură sau combinația tuturor celor amintite, cert e că energia și creativitatea culinară au de suferit. Ce e de făcut într-o așa situație?
Răspunsul e simplu: apelezi la o strategie inteligentă, care să îți permită să te bucuri de timpul petrecut în bucătărie și să explorezi rețete în voie! Partea bună e că echipei Franke îi plac provocările, motiv pentru care ți se alătură în conturarea „planului salvator”. Așadar, citește în continuare acest articol și descoperă o serie de sfaturi utile, care vor învălui în plăcere pregătirea mâncării chiar și în cele mai toride zile.
Controlează aburul în manieră eficientă
Pentru a controla cantitatea de vapori din spațiul pentru gătit, multă lume optează pentru preparate reci, precum salatele sau aperitivele. Și totuși… cum rămâne cu momentele în care este necesară coacerea sau prăjirea alimentelor?
Soluția este adusă de hotele performante, ce asigură un mediu proaspăt și plăcut. De exemplu, modelul AQ Sense – dotat cu senzor de calitate a aerului, care monitorizează în mod constant compușii organici volatili, temperatura și umiditatea. Acesta dispune și de o aplicație specială, ce permite controlarea a numeroase funcții, precum pornirea și oprirea aspiraţiei, reglarea vitezelor de extracţie sau adaptarea setărilor de lumina, pentru a oferi ambianţa perfectă. În plus, face parte din clasa energetică A+, deci consumul nu va fi unul deloc problematic.
Creează o zonă de lucru practică
Atunci când suprafața de lucru este una extinsă și tu ești nevoit să mergi de colo-colo pentru fiecare ustensilă necesară, va apărea oboseala. Stare care, odată ce va întâlni căldura, se va intensifica fără doar și poate. Ca atare, e de dorit ca aria să fie una restrânsă, practică și accesibilă.
O alternativă e reprezentată de concentrarea activităților în zona chiuvetei. Desigur, o cuvă tip Box Center, dotată cu tocător din lemn și tip hygiena, cu trei cuțite și suport dedicat, cu tavă inox și grilaj pentru accesorii, îți va face treaba mai ușoară. Poate fi completată perfect de către sistemul All In, care transformă pregătirea ingredientelor într-o adevărată joacă. În funcție de varianta aleasă – normală, plus sau premium – sunt disponibile articole precum: cadru telescopic, tocător din bambus, tăviță perforată, tăviță multifuncțională, capac din bambus și suport pliabil din silicon. Grație lor, zona umedă preia atribuțiile celorlalte zone din bucătărie.
Valorifică la maximum timpul
Prepararea mai multor feluri de mâncare este una dintre sarcinile cele mai complicate pe caniculă. Trebuie să ai răbdare ca friptura să fie gata, să utilizezi apoi cuptorul pentru coacerea desertului, întreaga așteptare fiind o corvoadă. Din fericire pentru tine, Franke te scutește de această neplăcere prin intermediul cuptorului pirolitic Mythos.
Secretul? Programul „Meniu complet” care îți permite să gătești diverse delicatese simultan, fără ca aromele și mirosurile să se amestece. Programul exclusiv CookAssist – cu 9 rețete automate – face experiența de utilizare și mai plăcută, contribuind din plin la optimizarea timpului.
Apelează la mici ajutoare și redu efortul
Activitatea din bucătărie nu se încheie atunci când bucatele sunt pe masă, dovadă fiind vasele care abia așteaptă să fie spălate. Cu toate astea, dacă apelezi la electrocasnicele potrivite, lucrurile sunt pe cale să se schimbe.
O mașină de spălat vase incorporabilă Franke, așa cum este modelul FDW 614 D10P DOS C, beneficiază de 10 programe, printre care Eco 50, Eco, Rapid, Sanitized sau Self Clean. Ce îți rămâne ție de făcut? Să-l alegi pe cel care răspunde cel mai bine nevoilor tale, să îl pornești și să te îndrepți apoi spre relaxare, într-un loc răcoros.
Savurează o băutură cu gheață, accesează frankemagazinonline.ro și achiziționează toate echipamentele de care ai nevoie în sezonul cald. Noi îți urăm temperaturi după bunul plac și spor la cumpărături!
Lasa un comentariu
You must be logged in to post a comment.